Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitelei, a votat în această dimineaţă însoţit de familie. Acesta i-a îndemnat pe bucureşteni să iasă la vot într-un număr cât mai mare.
Nicușor Dan a venit însoțit de soția și fetița lui la secția de votare. Toți membrii familiei purtau măști de protecție. Îmbrăcat într-un costum bleumarin închis și cămașă albă, candidatul la Primăria Capitalei a votat singur, în timp ce fetița lui a intrat în cabina de vot alături de mama ei.
Nicușor Dan a mărturisit că aștepta cu nerăbdare acest vot și i-a îndemnat pe bucureșteni să vină într-un număr cât mai mare în secțiile de votare. De asemenea, el a spus că a venit însoțit de familia lui pentru a le demonstra românilor că alegerile se desfășoară în condiții normale, în contextul pandemiei de coronavirus.
„Am venit cu familia, am venit pentru a transmite mesajul că alegerile se desfăşoară în condiţii normale. Am venit pentru a îndemna bucureştenii să iasă la votAştept de mult votul ăsta. Am votat cu sete, am votat ca să scoatem din Primărie caracatiţa.
Am votat pentru un oraş care are un potenţiale extraordinar. După aceste alegeri sunt convins că tot acest potenţial poate fi pus în slujba bucureştenilor de toate generaţiile, în slujba persoanelor vârstnice, care şi-au văzut copii plecând din oraşul ăsta. Competiţia electorală este de valori, o competiţie între adevăr şi minciună, competenţă şi incompetenţă, cinste şi corupţie. De asta am votat cu mare sete şi invit bucureştenii în număr mare să iasă la vot. Îi invit să iasă de dimineaţă pentru că sunt condiţii speciale”, a declarat Nicuşor Dan.